Banner EN | RO ]
Activitate Statistică
Sector: STATISTICA SOCIALĂ
Domeniu: Nivel de trai
Sub-domeniu: Bugete de familie
Activitatea statistică: Cercetarea statistică a bugetelor de familie 
Cadrul legal naţional:
Ordinul Preşedintelui INS nr. 711/2006
Cadrul legal european:
Manualul Eurostat: „Ancheta bugetelor de familie în UE;  Metodologie şi recomandări pentru armonizare”;
Regulamentul (CE) nr. 223/2009, cu modificările ulterioare;
Regulamentul (UE) nr. 2016/679, rectificat;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2180;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2181;
Regulamentul delegat 2020/256;
Regulamentul delegat 2023/126;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2094
Obiectiv:
Evaluarea veniturilor, consumurilor şi cheltuielilor populaţiei; asigurarea informaţiilor necesare fundamentării programelor de protecţie socială; analiza impactului aplicării diferitelor programe în domeniul social, a efectelor economice ale tranziţiei, în general, asupra situaţiei economico-sociale a populaţiei
Tip activitate: Cercetare statistică prin sondaj
Numărul de unităti observate: Gospodăriile din 38.016 de locuinţe - câte 3.168 în fiecare lună, situate în 792 centre de cercetare
Sfera de cuprindere:
Persoanele cu reşedinţa obişnuită pentru o perioadă de 12 luni şi peste, membre ale gospodăriilor din locuinţele selectate în mod aleator din toate judeţele ţării şi din Municipiul Bucureşti şi care participă integral sau parţial la bugetul gospodăriei (venituri şi /sau cheltuieli).
Unitatea de observare: Gospodăria
Periodicitatea activităţii: Anual
Trimestrial
Perioada de colectare/ inregistrare a datelor: 3 vizite obligatorii cuprinse între ultima săptămână a lunii precedente perioadei de referinţă şi prima săptămână a lunii urmatoare
Perioada de referinţă: Luna calendaristică
Modul de colectare a datelor: Auto-înregistrare pentru jurnalul gospodăriei
Interviu faţă în faţă pentru chestionarul gospodariei
Suportul pentru colectarea datelor: Chestionar pe suport de hârtie
Clase de indicatori: Numărul mediu de membri pe o gospodărie
Veniturile gospodariei
Cheltuielile gospodăriei
Consumul alimentar
Inzestrarea gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată
Gradul de satisfacere a necesităţilor gospodăriei în raport cu veniturile
Termeni utilizaţi: Capul gospodăriei
Gospodărie
Nivel de educaţie absolvit
Sectorul gospodăriile populaţiei
Statut ocupaţional
Profilul de prelucrare a datelor:
Naţional, macroregiune, regiune de dezvoltare, medii de rezidenţă, categorii de gospodării
Periodicitatea diseminării: Anual
Trimestrial
Formă diseminare: Anuarul Statistic al României
Comunicat de presă
Coordonate ale nivelului de trai în România
Femeile şi barbaţii: parteneriat de muncă şi de viaţă
România în cifre
Starea socială şi economică a României - Date statistice
Statistica teritorială
Tendinţe sociale
http://www.insse.ro
http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/
Beneficiari interni: BNR
GUVERN
MAT
MDLPA
ME
MF
MMSS
PARLAMENT
PRESEDINTIE
UNDT
Beneficiari externi: BERD
BM
EUROSTAT
FMI
UNICEF
Clasificări utilizate: Clasificarea activităţilor din economia naţională
Documente metodologice:
Metodologia şi organizarea „Anchetei Bugetelor de Familie (ABF)”

Methodology and organization of the ''Household Budget Survey (HBS)

Instituţia responsabilă: INS
Direcţia responsabilă din INS: Direcţia de statistică socială
An început: 2001
Calitatea rezultatelor:
Metode de măsurare a calităţii datelor: calculul erorilor de sondaj; calculul erorilor datorate non-răspunsurilor (pe cauze)
Scurt istoric:
Ancheta bugetelor de familie are o veche tradiţie în România, o astfel de anchetă datând din anul 1948.Din luna iunie 1948 a început cercetarea bugetelor la 8000 familii din mediul urban cuprinzând familii de muncitori, intelectuali, funcţionari, liber profesionişti, mici meseriaşi şi alte categorii de familii de pe întreg teritoriul ţării.
Din anul 1952 s-a trecut la organizarea cercetării bugetelor de familie şi în mediul rural la 1500 gospodării de ţărani, iar din luna iulie 1953 s-a extins la 3000 de gospodării. Totodată eşantionul familiilor de salariaţi a fost redus la 2200 familii, având în vedere greutăţile în completarea zilnică a “cărţii de familie” ca şi modul de prelucrare care se efectua manual şi necesita un timp îndelungat până la finalizarea rezultatelor.
În anul 1994 a fost proiectată Ancheta Integrată în Gospodării (AIG), o anchetă multiscop care a funcţionat în perioada 1995-2000.
În anul 2000, în cadrul Programului Phare Naţional RO-97 s-a desfăşurat ancheta pilot a bugetelor de familie, iar începând cu anul 2001, Ancheta Bugetelor de Familie a devenit o anchetă permanentă, constituind instrumentul principal pentru evaluarea veniturilor şi cheltuielilor populaţiei.
Versiunea precedentă: Cercetarea statistică a bugetelor de familie  v. 9
Data ultimei actualizări: 22.08.2021
Descarcă Adobe Acrobat Reader
METADATA v1.0, Institutul Național de Statistică - ref: EuropeAid/123275/D/SER/RO PHARE 2005/017-553.03.07.02